Сatehetica şi lucrarea catehizatoare a Bisericii

Deşi am scris titlul acesta oarecum promiţător de o analiză serioasă a cateheticii (ca disciplină), totuşi aici eu nu-mi propun acest scop, ci mai degrabă să vorbesc doar despre una din laturile misiunii catehizatoare a Bisericii, care cred este de maximă necesitate a vorbi despre ea.

Cuvântul “catehetică” provine de la cuvintele greceşti κατηχησις şi κατηχειν, care înseamnă înainte de toate, transmiterea învăţăturii sau a informaţiei. Etimologia cuvântului “catehism”(κατηχησις) de la verbul κατηχειν, ce v-a să zică  “a răsuna tare” (ηχω δυνατα), ne duce spre semnificaţia de bază a termenului dat, adică că cuvântul lui Dumnezeu trebuie să răsune în urechile omului, căruia îi aduce legământul mântuirii chemîndu-l să-l primească în inima sa.

Şi iată că odată ce în Biserică se practică botezul pruncilor şi cuvântul Evangheliei trebuie să ajungă la urechile lui tot nu mai tîrziu. Mai mult decît atât Biserica, ca Mamă a creştinilor (or ştiut este că cine nu are Biserica ca mamă, nu-L poate avea pe Dumnezeu ca Tată), ar trebui să înceapă catehizarea candidatului încă de la zămislirea lui, prin discuţiile purtate cu părinţii şi de ce nu, cu viitorii potenţiali naşi de Botez.  O orientare bună în acest sens este şi pilda bătrînului, despre care se spune, că fiind întrebat de o femeie însărcinată de trei luni, cînd trebuie să înceapă educarea pruncului, i-a răspuns că cu trei luni a întîrziat. Şi această întîrziere, cu părere de rău este incontestabilă şi persistentă, iar efectele ei sunt păgubitoare atât pentru fiecare individ(persoană) în parte, cît şi pentru comunitatea credincioşilor în general. Read more about Сatehetica şi lucrarea catehizatoare a Bisericii

De ce nu merg la biserică?

Am avut aseară o întîlnire cu nişte credincioşi din România, care au dorit să discute despre botezul pruncilor. Şi în toiul acestei discuţii mi-am adus aminte de un preot, despre care povesteşte diaconul A. Kuraev pe blogul său, că obosit de motivaţiile oamenilor – de ce nu merg la biserică?- a scris următoarele:
Read more about De ce nu merg la biserică?