Deşi am scris titlul acesta oarecum promiţător de o analiză serioasă a cateheticii (ca disciplină), totuşi aici eu nu-mi propun acest scop, ci mai degrabă să vorbesc doar despre una din laturile misiunii catehizatoare a Bisericii, care cred este de maximă necesitate a vorbi despre ea.
Cuvântul «catehetică» provine de la cuvintele greceşti κατηχησις şi κατηχειν, care înseamnă înainte de toate, transmiterea învăţăturii sau a informaţiei. Etimologia cuvântului «catehism»(κατηχησις) de la verbul κατηχειν, ce v-a să zică «a răsuna tare» (ηχω δυνατα), ne duce spre semnificaţia de bază a termenului dat, adică că cuvântul lui Dumnezeu trebuie să răsune în urechile omului, căruia îi aduce legământul mântuirii chemîndu-l să-l primească în inima sa.
Şi iată că odată ce în Biserică se practică botezul pruncilor şi cuvântul Evangheliei trebuie să ajungă la urechile lui tot nu mai tîrziu. Mai mult decît atât Biserica, ca Mamă a creştinilor (or ştiut este că cine nu are Biserica ca mamă, nu-L poate avea pe Dumnezeu ca Tată), ar trebui să înceapă catehizarea candidatului încă de la zămislirea lui, prin discuţiile purtate cu părinţii şi de ce nu, cu viitorii potenţiali naşi de Botez. O orientare bună în acest sens este şi pilda bătrînului, despre care se spune, că fiind întrebat de o femeie însărcinată de trei luni, cînd trebuie să înceapă educarea pruncului, i-a răspuns că cu trei luni a întîrziat. Şi această întîrziere, cu părere de rău este incontestabilă şi persistentă, iar efectele ei sunt păgubitoare atât pentru fiecare individ(persoană) în parte, cît şi pentru comunitatea credincioşilor în general.
Preotul-catehizator, se v-a îngiji să vorbească păstoriţilor săi că timpul celor nouă luni, în care femeia poartă sarcina nu este doar pentru a privi cum creşte burta. După cum se găseşte timp şi se merge la diferite consultaţii necesare la medic, trebuie familia să vină şi să discute cu preotul despre naşterea pruncului, alegerea numelui, botezul pruncului etc.
Cunoscut este că orice Aghiasmatar, Molitfelnic, Trebnic se începe cu «Rînduiala pentru femeia lăuză». Numai că este o absurditate completă şi absolut de neînţeles faptul de ce această rînduială nu este făcută de preot în sînul familiei, în care s-a născut pruncul, ci este citită unei «babe», care vine la biserică cu o garafă cu apă. Şi unde mai pui, că este scris în toate aceste cărţi că «la opt zile după naştere merge preotul la casa unde s-a născut pruncul …». Am tot căutat să dau o explicaţie acestei situaţii motivînd-o cu perioada ateismului, prin care am trecut, cînd oamenii primeau binecuvîntarea Bisericii oarecum pe ascuns, camuflat. Însă cînd vezi lenevia impertinentă a «unor fraţi împreună-slujitori», care tot s-au deprins să li se aducă banul la uşa bisericii de către «babe», nu-ţi mai vine să bagi capul ca struţul în nisipul acestor justificări. Dar dincolo de toate astea această rînduială oferă preotului-catehizator un moment sublim, în care să vorbească, pentru întâia oară omului nou-născut, despre frumuseţea acestei lumi create de Dumnezeu, în care el cu binecuvîntarea Domnului a venit şi în care urmează să se lumineze şi să se sfinţească.
Nu trebuie trecut cu vederea, că şi textul rugăciunilor indicate în această rînduială lasă mult de dorit şi-l prezintă pe preot mai degrabă ca pe un şaman, decât ca slujitor al lui Dumnezeu Cel adevărat, care pe toate Le-a făcut bune şi frumoase. În loc să mulţumească Domnului, că în familia, pentru care Biserica s-a rugat la Taina Nunţii, s-a născut prunc «spre bucuria lor», preotul citeşte nişte pseudo-rugăciuni, din care mai că reiese că naşterea pruncului este un păcat «de voie sau fără de voie». Deaceea cred că preotul-catehizator, trebuie fără frică să remodeleze aceste «rugăciuni», care nici măcar nu se ştie cine le-a alcătuit, şi să se roage cu cuvintele proprii pentru binecuvîntarea familiei şi pruncului. Pentru familie să se roage ca să crească şi să se înmulţească şi pentru prunc ca să fie învrednicit să primească Taina Botezului şi să devină mădular al Trupului lui Hristos, care este Biserica, decît să îndruge într-una despre farmece şi deochi, care cred de le-ar înţelege pruncuţul ar zice «vai, unde am nimerit».
Omului încă de la naştere trebuie să-i fie transmisă «informaţia», că Dumnezeu este iubire şi aceasta trebuie să-i răsune în urechi toată viaţa.
prot. Ioan Gherboveţchi, Portugalia.
5 thoughts on “Сatehetica şi lucrarea catehizatoare a Bisericii”
iubire
(15.09.2011 - 09:16)Ce să mai vorbim… Eu văd o diferenţă ca de la cer la pamânt între ce e bine să se facă şi ce se face. Eu cred că educaţia copiilor se face de fiecare dată când facem fapte bune. Eu cred că tot ce facem bine şi tot ce facem rău rămâne moştenire copiilor.
Blogosfera Ortodoxa
(15.09.2011 - 11:16)Hristos a Inviat! blogul dvs. a fost inscris pe http://www.blogosferaortodoxa.blogspot.com/
Catalog de bloguri creştine ortodoxe, ştiri de pe site-uri şi bloguri ortodoxe.
Urmariti Blogosfera Ortodoxa pentru ca sa fiti la curent cu stirile din intreaga Ortodoxie!
lusortodoxia
(15.09.2011 - 15:12)Adevarat a Inviat! Multumesc! Doamne ajuta!
arhimandrit Ambrozie
(16.09.2011 - 14:26)Draga parinte Ioan, va apreciez mult pentru curajul de a scoate la lumina niste nereguli pe care le-am mostenit in timp si pe care le luam drept norma numai pentru faptul ca «asa trebuie». In acelasi timp nu pot fi de acord cu Sfintia Voastra, cand ziceti ca aceste rugaciuni (de curatire si de paza de diavoli) si-au pierdut valoarea. Ba din contra, ele sint foarte potrivite zilei de azi, cand diavolul domina viata omului. Amintiti-va de comportamentul isteric, de-a dreptul diabolic, a copilasilor nostri si o sa va fie clar ca diavolul se baga peste tot.
Daca imi permiteti un comentariu.
Cu adevarat frumos lucru este sa mearga preotul «in casa celei ce a nascut», desi mi se pare ca acest lucru nu este intru totul conform duhului rugaciunilor prevazute de Randuiala la femeea leuza, deoarece astazi majoritatea femeilor nasc la maternitate, acolo-s si moasele (carora li se cade a citi o rugaciune), acolo e si mama inca in «durerile facerii». Mersul preotului acasa se potriveste cel mai bine cu citirea rugaciunii in a 8 zi (de obicei mamele se externeaza in cel mult o saptamana), atunci cand preotul — trimisul lui Dumnezeu, ii vorbeste pentru prima data celui venit pe lume in limba cerului (a rugaciunii) si-i pune un Nume, care se va fi inscri in Cartea Vietii.
Eu asi mai atrage atentia asupra unui alt aspect pe care noi, preotii, il trecem cu vederea — rugaciunea din a 40 zi de la nastere.
Se stie ca Preacurata Fecioara a venit la Biserica in a 40 zi de la nastere impreuna cu pruncul Om Iisus pentru al inchina lui Dumnezeu, adica al inbiserici. Evident, Domnul nu era inca botezat (botezul a avut loc cu 30 ani mai tarziu), dar asta nu l-a impiedicat sa intre in templu sau sa se roage acolo, asa dupa cum Il vedem facand la varsta de 12 ani, respectiv cu 18 ani inainte de botezul Sau. Molitfelnicul respecta si evoca acest adevar in randuiala cuvenita in a 40 zi de la nastere si prescrie ca mama, in a 40 zi, sa vina la biserica cu pruncul, dupa exemplul Maicii Domnului. In prima rugaciune din aceasta randuiala citim despre prunc «…si sa se invredniceasca si de lumina cea intelegatoare (Botezul) la timpul ce ai hotarat…». In a doua rugaciune citim «…ca Tu esti Cel ce pazesti pruncii, Doamne…», iar in cea de a treia rugaciune «…si-l invredniceste pe dansul la timpul cuvenit nasterii celei din apa si din Duh…», dupa care urmeaza inbisericirea propriu zisa (atentie, copilul inca nu este botezat!).
CONCLUZIA — pentru a respecta duhul Evangheliei si a rugaciunilor prevazute la nasterea unui copil, si tinand seama si de traditia Bisericii Crestine din primul mileniu, precum si de conditiile zilei de astazi, sint de parerea ca cel mai corect ar fi ca:
1. Apa (molitfele la femeea leuza) sa se faca la biserica de catre una dintre rude, care mai apoi sa duca aceasta apa la maternitate si cu ea sa fie spalata mama, pruncul si moasele (daca desigur sint credinciose si accepta).
2. La 8 zile dupa nastere sa mearga preotul acasa (molitfelnicul prescrie sa fie adus pruncul la bisericade una din moase) si sa puna numele copilului. Din punct de vedere al simbolismului, acest ritual este unul foarte (!) semnificativ. In el are loc prima intalnire dintre Dumnezeu si cel nou venit in lume (preotul, in numele lui Dumnezeu, il invita pe om in Imparatia Cerurilor, omul raspunde invitatiei prin Botez).
3. La implinirea a 40 zile de la nastere vine mama cu pruncul la biserica. Preotul citeste mamei rugaciunea de curatire (mama primeste invoirea sa intre in biserica si sa se aproie de Taine), iar pe prunc il inbisericeste, de fata fiind nasul (!), impreuna cu care, copilul, odata cu cresterea, trebuie sa-l cunoasca pe Dumnezeu. Aceasta cunoastere se materializeaza prin Taina Botezului.
4. La varsta de 5-7 ani copilul, in deplina constiinta, vine cu (este adus de) nasul la biserica, se boteaza, se impartaseste cu Trupul lui Hristos si traieste viu(!), pana la moarte, experienta unirii sale cu Domnul.
O sa ma intrebati, dar cum sa stea copilul nebotezat 7 ani? Si daca moare?
Raspund: Dupa cum am specificat mai sus in rugacaciunea din a 40 zi «Dumnezeu este Cel ce pazeste pruncii». Daca insa, Doamne fereste, se intampla ca vreun copil sa moara nebotezat, nicidecum nu inseamna ca el este lipsit de Rai. Marii Parinti ai Bisericii, ca sf. Grigore Teologul, de exp. si altii, argumneteaza aceasta prin: 1) copilul nu este culpabil de pacat. 2) astazi in Rai sint o multime de oameni nebotezati, cum ar fi proorocii si dreptii Vechiului Testament, talharul de pe Cruce si mucenicii care au murit nebotezati, dar despre care se spune ca sint botezati «cu sangele lor».
O alta «problema» ar fi imposibilitatea de a-l pomeni la biserica. Raspuns: copilul mort, fie si nebotezat, nu are nevoie de rugaciunea ispasitoare a Bisericii, pentru ca el, neavand in sine pacat, nu necesita sa fie membru al Bisericii pamantesti — luptatoare. Prin lucrarea mortii acesta, fara de impiedicare, a devenit membru al Bisericii ceresti — triumfatoare.
Despre pacatul zis «stramosesc» nu are rost sa pomenesc, pentru ca acesta, dupa vechii Parinti, nu este pacat, ci denaturare a firii, iar abolirea lui este extrem de necesara pentru cei vii, in lupta definitorie cu pacatul personal, si nicidecum pentru cei deja morti si straini acestuia pe motivul infantilitatii.
Doamne ajuta!
Cu drag, arhimandritul Ambrozie (Moldova)
lusortodoxia
(16.09.2011 - 15:59)Dragă părinte, de fapt eu nu vorbesc aici de o excludere categorică a rugăciunilor pe care le numiţi «de curăţire şi de pază de diavoli», ci mai degrabă de o remodelare a lor. Care sigur ar fi bine să fie facută de o comisie ecleziastică specială (şi nu a-r fi rău ca această comisie să revizuiască întreg Molitfelnicul nu doar să-l reediteze), iar în lipsa ei poate fi făcută de preotul-catehizator. Cât priveşte «mersul preotului la casa, unde s-a nascut pruncul», care este prescris şi în Aghiasmatare, eu chiar nu-l văd ca pe un lucru ce «nu este intru totul conform duhului rugaciunilor» şi tocmai cred, după cum şi fac, că trebuie să fie după externarea mamei din spital. Acum despre rugăciunea de binecuvîntare a apei pentru baia pruncului, împotriva căreea nu am nimic, deşi cred că tot trebuie retipărită subliniind că anume este «ca pruncului ce v-a fi băit într-însa, să-i fie spre întărirea trupului şi sufletului» şi poate să fie menţionat ceva şi despre mama, care la fel o foloseşte. Şi să nu rămînă cu textul actual, care dă de înţeles că este spre iertarea păcatelor de parcă ar înlocui mărturisirea. Ea poate fi citită de către preot tot atunci, cînd merge acasă, fiindcă cît de mare nu ar fi evlavia celor care chiar din prima zi doresc să o facă trimiţînd o bătrînică la biserică, cred că este rareori sau chiar deloc folosită, pînă cînd mama este la spital. Se cere menţionat şi faptul că în cărţile ruseşti această rugăciune lipseşte de tot.
În Molitfelnic scrie că «la opt zile după naştere merge preotul la casa unde s-a născut pruncul» şi «tot în a opta zi este adus pruncul la biserică, cînd i se pune numele» şi eu cred că în satele Moldovei chiar poate fi făcut aşa. Mai greu la noi în Portugalia.
În rest despre celelalte recomandări ale Prea Cuvioşiei Voastre sunt gata să semnez aproape sub fiecare cuvînt şi despre ele cred că v-oi scrie ceva în curînd, după cum şi gîndeam.