Ierom. Petru Pruteanu – Interviu pentru ziarul “Kifa” şi radio “Logos”

În Portugalia slujiți ca preot-misionar. Ce fel de obligații aveți? Ce este cel mai greu în slujirea Sfinției Voastre acolo și ce este cel mai interesant?

Când am scris pe blogul meu că sunt „preot-misionar”, am avut în vedere, în primul rând, faptul că slujesc într-un mediu majoritar eterodox, adică romano-catolic. Și din start slujirea de acolo este diferită de cea într-o țară majoritar ortodoxă, fie Moldova, fie o altă țară ortodoxă. Dar în esenţă slujirea, n-aș spune că diferă foarte mult. Doar că acolo oamenii, pe lângă faptul că se adresează la preot cu diferite întrebări şi participă la slujbe, Biserica este pentru ei și un loc de întâlnire, pentru că nu locuiesc toți într-o singură localitate, ci în localități diferite. Și dacă preotul dă o conotaţie duhovnicească acestor întâlniri, iar ei au sensibilitate să o înţeleagă, atunci îşi dau seama că de fapt Hristos îi adună. Mai sunt şi unii care se adună la bar, la restaurant sau la plajă, dar cei pe care îi cunoaștem noi, se adună în jurul lui Hristos. Misiunea noastră este de a-i ține în jurul lui Hristos și de a-i face pe cei care încă nu s-au apropiat de Biserică, să fie cât mai apropiați.  Read more about Ierom. Petru Pruteanu – Interviu pentru ziarul “Kifa” şi radio “Logos”

Recunoştinţă pentru ajutorul umanitar trimis din Portugalia în Moldova

În perioada sărbătorilor de iarnă, în parohia ortodoxă Sf. Ioan Gură de Aur din or. Cascais, Portugalia s-au colectat  ajutoare umanitare (hăinuţe, lingerii, jucării, ş.a.), care au fost repartizate  unor familii nevoiaşe din Republica Moldova. Prin intermediul Departamentului Mitropolitan pentru Relaţiile culturale, condus de Prot. Mitr. Nicolae Ciobanu, acest ajutor a fost repartizat familiilor social […]

Chiriarhul nostru în Moldova

În perioada 27-29 aprilie Prea Sfinţitul Nestor, episcopul de Corsun, a întreprins o vizită în Republica Moldova. Scopul călătoriei a fost vizitarea eparhiilor Mitropoliei Moldovei, întîlnirea frăţească cu arhiereii şi clericii Bisericii Ortodoxe din Moldova şi închinarea la locurile sfinte ale plaiului moldovenesc. În timpul călătoriei Chiriarhul nostru a fost însoţit de către secretarul Administraţiei […]

O apreciere multilaterală şi obiectivă a vizitei Patriarhului Kiril în Moldova

Public aici, în întregime, opinia părintelui Petru(Pruteanu) despre vizita Sanctităţii Sale Patriarhul Kiril în Moldova, întrucât doresc ca şi credincioşii noştri din Portugalia, să aibă în faţă o estimare complexă şi realistă a evenimentului şi nu doar (să le zic pe nume) tîmpeniile, pe care le difuzează presa galbenă de acasă. Totodată ţin să menţionez […]