Credinţă & superstiţii

Cu cîteva zile în urmă am fost invitat să merg la casa unor tineri pentru a ne ruga împreună pentru pruncul lor nou-născut. Spre bucuria mea, această practică deja a prins rădăcini în Portugalia şi sînt tot mai mulţi credincioşii care solicită ca preotul să meargă la ei şi împreună să se roage şi să mulţumească Domnului pentru naşterea pruncului, pe care-l primesc ca un dar de la Dumnezeu. Este îmbucurător faptul că mulţi ortodocşi de aici încetează de a mai cere ca “să le fie făcute apele”, expresie încă des folosită, chiar dacă puţini înţeleg de fapt ce cer şi despre care ape este vorba, căci întrebaţi fiind, răspund cu multă jenă că nu ştiu.

Întotdeauna am considerat că practica mergerii la casa nou-născutului, prevăzută clar şi de Molitfelnic, este de un real folos şi pentru preot, ea oferindu-i o şansă în plus să cunoască viaţa cotidiană a enoriaşilor, iar părinţii, dacă se gândesc deja la botezul copilului, au ocazia să asculte o primă cateheză baptismală. Este important ca preotul, în calitatea sa de slujitor al Domnului, să meargă şi să ducă în casele şi în sufletele credincioşilor lumina, harul şi binecuvîntarea lui Dumnezeu, dar nu să aştepte ca să vină o bătrînică şi să “transporte” această binecuvîntare într-o sticlă cu apă. S-au terminat deja şi timpurile, cînd Biserica era cumva nevoită să recurgă la “serviciul” acestor bătrînele.

Revenind la tinerii de care am amintit mai sus, nu vreau să se creadă că-i scot în prăjină, dezvăluind superstiţiile aflate la ei, de care pînă acum n-am mai auzit, ci-mi doresc ca atît ei cît şi cititorii înşelaţi de superstiţii să le lepede cît mai curînd. Aşadar, ajungînd în casa lor, i-am întrebat dacă au în casă icoana Domnului nostru Iisus Hristos sau a Preasfintei Sale Maici, la care tînăra mămică răspunse repede că o are şi deja le-a şi aşezat cum se cuvine. Aici mi-a trezit mirarea, căci nicăieri nu se vedea nici o icoană. Văzîndu-mă nedumerit, ea a ridicat repede salteaua din pătucul pruncului, unde văzu-i aşezate alături o icoană mică, o biblie, o cruce şi un cuţit. Nu lipsea nici aţa roşie legată de piciorul pruncului. Mare i-a fost ei dezamăgirea, cînd în loc de laudă a primit mustrarea preotului. Şi mai că nici nu înţelegea de ce o mustru, căci făcuse exact aşa cum i-au spus “alţii”, iar singurul lucru de care “nu era sigură” era faptul că în loc de o “cruce ortodoxă” a pus una “catolică” şi nu ştia dacă v-a avea efect sau nu?

Multe se pot spune în legătură cu superstiţiile care încă bîntuie prin poporul nostru, dar mi se pare că vinovaţi de păstrarea acestora în remorca conştiinţei lui religioase sînt tocmai preoţii, care-şi văd slujirea împlinită doar prin binecuvîntarea apelor din sticlele babelor.

Apropo, ştiaţi că doar Molitfelnicul românesc are o rugăciune specială de binecuvântare a apei pentru femeia lehuză şi pruncul nou-născut? Slavii şi grecii nici n-au auzit de aşa ceva. Şi mă întreb dacă noi suntem mai credincioşi sau poate mai superstiţioşi ca alţii…