A treia aniversare a întronizării Sanctităţii Sale Patriarhul Kiril

Astăzi plinătatea Bisericii Ortodoxe Ruse se bucură sărbătorind în rugăciune către Bunul Dumnezeu cea de-a treia aniversare a intronizării Sanctităţii Sale Patriarhul Kiril. În catedrala, Hristos Mîntuitorul din Moscova, s-a săvîrşit Sfînta Liturghie la care s-au adunat ierarhii împreună cu mulţime de slujitori şi credincioşi, ca să plece genunchii înaintea Domnului cerînd puteri duhovniceşti, cu care al nostru Mare Domn şi Părinte să ducă crucea slujirii patriarhale.

Prea Fericitul Patriarh este un exemplu într-u slujirea jertfelnică a Mîntuitorului şi Bisericii Sale şi poate cel mai conştient (după mine chiar cel mai conştient) că această slujire nu poate fi realizată fără rugăciunea din inimă şi continuă a tuturor credincioşilor pentru Arhipăstorul lor.

Întotdeauna m-a impresionat la Sanctitatea Sa, cererea neîntreruptă ca noi fiii săi duhovniceşti să ne rugăm continuu pentru el.

Cu trei ani în urmă ca comentariu la un text, despre Patriarhul nou ales, am scris că se poate asemăna cu o locomotivă, care trebuie să ne ducă şi aş putea zice chiar să ne “tîrîie”(întrucât sîntem greu încărcaţi cu păcate) în Împărăţia lui Dumnezeu. Această locomotivă ne v-a duce mai uşor, dacă v-om asculta de îndemnul Patriarhului de a trăi după Evanghelie, de a ne curăţi prin pocăinţă de păcate şi a izvorî din inimă rugăciuni şi pentru el, căci aceste rugăciuni anume şi-i dau energie şi puteri de a urma prin Adevăr pe Calea cea spre Viaţă.

Am venit la Moscova din mai multe motive, dar cel mai însemnat este acesta, ca să fiu în această zi alături de el, Patriarhul meu, Patriarhul nostru. Mulţumesc Domnului că a fost posibil să vin, să mă întîlnesc şi să i-au binecuvîntare. În clipa întîlnirii mi-am adus aminte de cuvintele lui Antoine de Saint-Exupéry, că întîlnindu-te cu cineva, fie pe cît de scurt timp, nicidecum nu pleci mai departe singur, ci cu o parte din el, iar el rămîne cu o parte din tine, fiindcă strălucirea ochilor patriarhului care emană lumină divină, înţelepciunea îndemnurilor lui te străbat pînă la inimă, chiar fiind împietrit de păcătoşenia, pe care simţi că el o iartă şi te primeşte în inimă sa ca să se roage pentru tine să fii iertat şi de către Iubitorul de oameni, Mult Milostivul Dumnezeu.

Într-u mulţi ani, Prea Fericite Părinte!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3cE6w1nadFI&w=640&h=360]

Post Author: LusOrtodoxia

1 thought on “A treia aniversare a întronizării Sanctităţii Sale Patriarhul Kiril

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.